***
Andrei
(plictisit)
Da, sigur doar mă ştii, draga mea. Respir puţin aer de
acasă şi gata mă apucă dorul de ducă. Ce să fac eu în România? Nu găsesc nimic
de muncă, draga mea. Aici totul e paralizat, e mort. Nu se mişcă nimic pe piaţa
muncii. Prin Franţa, prin Germania tot mai găsesc. Adevărat, e din ce în ce mai
greu, dar găsesc, draga mea.
Diana
(relaxată)
Nu mai sunt draga ta, Andrei. Trebuie să scapi de vorba
asta. Nici nu am fost vreodată draga ta.
Andrei
(agitat)
În fine. Cum doreşti, eu zic aşa din obişnuinţă. Eşti
prietena mea. Ştiu că te-ai şi căsătorit de câteva luni, cu profesorul ăla, de
chimie. Felicitări Diana!
Diana
(zâmbeşte)
Mulţumesc Andrei. Soţul meu e profesor de fizică. Ţi-am
mai spus asta, dar nu te interesează. Aşa că uiţi de fiecare dată.
Andrei
Aşa, de fizică, colegul tău. Le mai încurc draga mea,
adică Diana, deh...obişnuinţa. Nu te mai lega de ticurile mele verbale. Lasă că
mă înţelegi foarte bine. Nu mai fi mofturoasă cu mine. (Vorbeşte repezit.)
Diana
(zâmbeşte)
Nu sunt mofturoasă. Ţi-am urmat sfatul şi am făcut câteva
schimbări în viaţa mea. Aveam nevoie de o schimbare. Eşti un prieten bun.
Andrei
(agitat)
Mda... să zicem. Da, tot nu te-ai urnit de aici. Ai rămas
tot acasă, în oraşul nostru. Aici la graniţa dintre lumi.
Diana
(râde)
Hahahaha! Probabil la anul o să plec şi eu din ţară, ca
să-ţi fac ţie pe plac. Cine ştie? Şi nu sunt la graniţa dintre lumi, eu mă simt
acasă. Mă simt bine în pielea mea, cu viaţa mea, cu ceea ce am reuşit să fac. Nu
vreau să plec de aici, este lumea mea. Tu da, eşti la graniţa dintre lumi. De
aceea nu poţi să rămâi, să prinzi rădăcini.
Andrei
(agitat)
Ei da, trebuie să-mi faci mie pe plac. Auzi vorbă? Da, te
lauzi aşa, că ai făcut atâtea schimbări în viaţa ta.
Diana
(relaxată)
Ai tu dreptate, era normal să mă căsătoresc. Doar am 35
de ani, nu-i mare lucru. Bine zis.
Andrei
(agitat)
N-am spus asta.
Diana
(relaxată)
Urmezi tu Andrei. Trebuie să te căsătoreşti şi tu. E
timpul.
Andrei
(autoritar)
Niciodată.
Diana
(uimită)
Cum aşa? Ai de unde să alegi. Ai atâtea femei, pe unde te
duci, mor femeile după tine. Trebuie doar să alegi.
Andrei
(plictisit)
Zău? N-am chef să vorbesc despre asta. Mai bine spune tu.
Cum mai e viaţa pe aici?
Diana
(visătoare)
Aşa cum ştii, monotonă. Nimic nou. Oamenii sunt mai
săraci ca acum un an, au fost disponibilizaţi. Stau degeaba pe străzi şi cască
gura.
Andrei
(agitat)
Ar fi bine dacă ar căsca doar gura. Da, sunt sigur că
ăştia sunt mulţi infractori. Ăştia nu stau degeaba pe străzi. Se apucă de spart
apartamente, de furat maşini, de buzunărit oamenii, de tâlhării.
Diana
(gânditoare)
Da, să ştii că aşa e. Se sparg multe apartamente. Nu mai
au oamenii de muncă, nu mai au bani şi se apucă de furat.
Andrei
(agitat)
Asta-i naşpa. Nici în UE nu mai e ce-a fost cu munca, cu
banii. După criza din Grecia. Au început să pice şi astea Portugalia, Irlanda,
scârţâie bine şi Spania, unde sunt atâţia români. Unii care nu mai găsesc de
muncă au început să se întoarcă în România. Ce să mai zic de Italia care e pe
ducă. Pică şi asta.
Diana
(calmă)
Am văzut şi eu pe la televizor. Mă uit şi eu la ştiri.
Andrei
(agitat)
Eu am simţit pe pielea mea. Că mi-au scăzut brusc
ofertele de muncă şi banii cu care sunt plătit.
Diana
(gânditoare)
La mine în învăţământ totul a rămas la fel.
Andrei
(ironic)
Sărăcie lucie.
Diana
(calmă)
Exact, aceeaşi veşnică sărăcie, pe care o ştii. Nimic
nou. Nici criza nu are efect asupra noastră. Hahahaha!
Andrei
(nervos)
Naşpa! Super naşpa, asta cu criza şi cu sărăcia.
Diana
(gânditoare)
Şi în Italia sunt mulţi români. Unii au venit acasă. Dintre
colegii plecaţi la muncă au revenit la catedră. Sunt din nou profesori.
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu