Distracţie urbană
Pe masa de alături o femeie dansează
ca o desfrânată
încinge praful brownian
cu figuri explicite de sex
interzise minorilor
o rochie ţipător colorată
ne loveşte cromatic direct în plex
ne lasă fără oxigen
imaginea se agaţă de retina ochilor
clipim agasaţi
distracţia urbană devine nesatisfăcătoare
se lasă cu prejudicii morale
ne grăbim să împletim zgomotul difuzoarelor
cu o geană de linişte
ivită în ochiul parcului adormit
îţi simţeam dorinţa
mă cuprindea fără să mă atingă
ne mângâiam privirile sorbite cu buzele
aerul se materializa în jurul nostru
aluneca pe pielea ta albă
cu gust de mare
mă obsedează atingerea pielii tale
rătăcită-n respiraţia nopţii
dansăm înlănţuiţi sub aripa întunericului
străpunsă de-un bec chior
tresărim la urletul motoarelor
- ptiu drace!
- piei!
bikerii se pierd în gura ştirbă a depărtării
printre rotocoale de praf
îngrămădite-n zâmbetul timid al zorilor
a mai murit o noapte
se naşte-un răsărit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu