Mi-a
ridicat cota
Deşi îmi eşti ca un frate mai mic
comunicarea cu tine
întinsă şi trasă de păr fără bigudiuri
pe 7 zile chinuite
mi-a ridicat cota
acum
ştiu toţi colegii tăi de facultate
ce femeie bună sunt eu
la suflet
la trup
nu mai vorbesc
e bine conservat
îţi privesc muşchii arăţi ca un stripper
mă relaxez în timp ce ling o îngheţată la cornet
asezonată cu sirop de autoironie
tu urli în urechea mea că vrei s-o faci în trei
eu îţi zic că-mi plac doar numerele pare
şi-ţi urez
baftă
la noua tragere
loto
poate o să cadă norocul pleaşcă şi peste tine
la tragerea de timp
de viaţă
la tragerea de...
vă invit imaginaţia să alerge pe câmpiile
Bărăganului
până-şi arde tălpile
şi să ajungă unde vrea ea cu tragerea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu