Iluzii spulberate

 Am avut un vis ciudat
(...)
Dl Minulescu este un bărbat voinic, robust, de cinci zeci de ani, congestionat la faţă, cu ochii albaştri, bulbucaţi şi părul pieptanat pe spate, un bărbat elegant, cu costume croite impecabil, mereu puternic parfumat, trecerea lui lasă în urmă o dâră ameţitoare de parfum de firmă. Are două fete de 15 şi 16 ani pe care le-a trimis de un an la un colegiu particular în Franţa, la Paris, aşa ca dna Minulescu o femeie cu simţul răspunderii, grasă şi uşor impresionabilă, face tot timpul drumul între casă şi Paris astfel poate să fie alături de fete dar şi de iubitul ei soţ. Tinerele fete erau dulci şi sociabile, politicoase cu toată lumea de pe strada lor, ţiganilor vecinii lor, le spuneau „domnule Fărâmiţă” şi „doamna Brânduşa”, de se prăpădeau ăştia de râs, dar şi de plăcere, nimeni nu le mai zicea aşa de frumos, normal că şi ei le numeau „prinţese”, până şi Zenovel le iubea, el care avea gusturi mai excentrice, când se întâlnea cu ele pe stradă le spunea „zâniţele mele, două floricele, două turturele”.
Dna Minulescu era adepta Feng-Shuiului, a păcii şi armoniei universale, în acest scop umpluse casa cu tot felul de obiecte pentru activarea energiilor pozitive chi(qi), cele mai frecvente dintre acestea fiind cristalele, broasca cu bănuţul în gură pentru prosperitate, dragonii, statui cu Buddha râzând pe broască râioasă, pe broască ţestoasă, floarea banilor, oglinzile protectoare, monedele norocoase şi clopoţeii de vânt pentru armonie, cât despre dl deputat le găsea şi el interesante, mai ales că în ultima vreme îi mergea bine, aşa că nu vroia să strice armonia, când o fi să-i meargă rău trece la alt partid, la alt curent spiritual.
Îşi aminteşte el cu nostalgie şi amuzament că mai înainte, în urmă cu cinci, şase ani, doamna şi fetele făcuseră yoga, mâncau grâu, făceau gimnastică şi umblau cam dezbrăcate, le lăsase liniştite. Era tolerant cu ele, aşa aveau libertatea să vadă şi ele cum e lumea cu bune şi cu rele, mai ales cu rele. Ele erau prea naive, nişte gâsculiţe care credeau că „tot ce zboară se mănâncă”, el era lup bătrân uns cu toate alifiile, avea şcoala vieţii, ştia că o să le treacă, după arestarea liderului mişcării spirituale de integrare în absolut orice se lăsaseră şi ele de yoga, se apucaseră de Chi Kung arta armonizării interioare şi suratele Tai Chi, masaj Tui Na, mai apoi au trecut la Feng-Shui. Chi Kung-ul este o metodă tradiţională chinezească derivată din artele marţiale, eficientă pentru menţinerea sănătăţii şi prelungirea longevităţii, a fost următoarea excapadă spirituală a entităţilor feminine din familia Minulescu, un sistem filozofic vechi de 5000 de ani asemănător cu Tai Chi-ul, ambele presupun o serie de mişcări executate lent, controlul respiraţiei şi meditaţie, nu era atât de spectaculos pentru ele, aşa că s-au plictisit repede şi au trecut la Feng Shui. Această artă era pe placul lor, au îmbrăţişat-o cu pasiune, toate acele obiecte magice cu puteri miraculoase, arta divinaţiei le-a cucerit total, erau mult mai atractive decât exerciţiile fizice practicate anterior.
Dl deputat era creştin ortodox, drept credincios, nu rupea uşa bisericii, nu vroia să fie habotnic, mai făcea şi el câte o cruce, mai dădea un acatist de sănătate, de spor la bani şi de îndepărtare a vrăjmaşilor, a duşmanilor politici, mai bea câte un şpriţ cu popa Mizil, protopopul de la biserica lor din cartier care era la fel de bogat ca el, cu toată deputăţia lui. Bun camarad cu ei popa Mizil, era omul lor, a mers cu ei în campania electorală, a învăţat turma de enoriaşi pe care o păstorea cu cine să voteze, de câte ori îl vedea striga la el „contribuţia d-le deputat, contribuţia”, nu se supăra că îi cerea bani „pentru săraci” de câte ori îl vedea, chiar dacă popa era zgârcit şi curvar, era om puternic, slujitorul lui Dumnezeu. Doar săvârşea sfintele taine, avea puterea să lege şi să dezlege oamenii, să le dea canon, cum să superi un asemenea om care putea să-ţi trimită toate forţele universului în cap, nici Feng Shui-ul dnei Minulescu nu l-ar mai salva de mânia popească dacă nu dădea bani „la contribuţie”. 
Minulescu a copilărit şi a trăit în cartier, provenea dintr-o familie modestă, de oameni simpli, deşi acum are vila din colţul străzii care dă spre bulevard, şi-a construit vila în urmă cu doi ani, de când cu deputăţia, şi s-a gândit el că scapă de Fărâmiţă şi consoarta lui, dar nu, nu a reuşit.
Aşadar, pentru a nu vedea curtea şi casa ţiganilor, vecinii lui de-o viaţă, dl Minulescu înălţase un gard de beton de 2,5 m, alături de care plantase viţă de vie, care se urcase pe zid până sus. Toată vara erau graurii, prigoriile şi alte păsări în strugurii din via căţărată pe zidul înalt, se înfruptau pe îndelete, făceau o gălăgie şi o mizerie, peste tot era numai găinaţ, mai mare necazul! Întrucât terenul pe care fusese casa părintească era destul de mic, iar el construise căsoaia şi garajul din gard în gard, în jurul casei rămăsese o palmă de pământ de aproximativ un metru, aşadar păsările venite la strugurii din viţa de vie poposeau pe casa lui, era o situaţie care l-ar fi făcut invidios şi pe Alfred Hitchcock.
Minulescu om întreprinzător, nu s-a lăsat cu una cu două, şi-a cumpărat un pistol cu bile de cauciuc cu care trăgea în păsări pentru a le alunga, fără prea mult succes, acestea reveneau netulburate, vecinii se temeau să nu fie victime colaterale şi să îi nimerească vreun glonţ rătăcit. În urma protestelor acestora onorabilul deputat s-a declarat învins de puterea maselor şi a cedat, a scos viţa de vie toamna trecută şi a dat-o la foc, dar zidul a rămas gol şi urât, strica armonia, aspectul Feng-Shui al curţii, „să nu mai aibă spor la bani, Doamne fereşte?!” Aşa că se gândea să aducă câţiva palmieri să înfrumuseţeze locul, să restabilească fluxurile energetice chi, să se simtă ca în Caraibe, doar briza mai lipsea...
(...)