Bianca priveşte razele soarelui care trezesc clorofilele din frunzele tinere ale caisului înflorit, clorofila, aurul verde al planetei, procesul magic producător de oxigen şi de materie organică prin transformarea celei minerale. Ea îşi animteşte că auzise pe Discovery Channel despre clorofilă că este numită aurul verde, i-a povestit şi lui Nuţi, iar Marinică manelistul, vecinul lor prezent la discuţia respectivă, a exclamat mirat „Ai dracu domne, nu ştie ăştia ce să mai scoată, auzi aur verde! Tot felul de aur a ieşit acum pe piaţă, numai să vândă şi să facă bani”. Bianca zâmbea distrată şi plictisită, se gândea „în fond la ce-ţi trebuie atâta ştiinţă”? „Ştiinţa tâmpeşte, iar religia îndobitoceşte”, doar ea părea că a descoperit reţeta seninătăţii veşnice, o detaşare de tot şi de toate, vecină cu nesimţirea. Părerea ei era împărtăşită şi de tânărul nebun, „religia este opiul maselor” striga Zenovel pe străzi, îl învăţase un puşti să zică chestia asta, iar lui i-a plăcut cum sună. Când îl dibuia popa Mizil îl altoia serios, dar era un eveniment rar pentru că tânărul era agil fugea şi se căţăra prin pomi, pe garduri, pe case ca o maimuţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu