“Viorica Hagianu e un artist al intagibilității terestre care obligă anturajul − cu care intră neapărat în contact empatic − să se umanizeze fără sechele morale dilematice: „aş încerca câteva iubiri // chiar şi cu un marţian” (Iubiri). Astfel se explică, probabil, de ce gravitatea oficială a literaturii e substituită de gravitația poetică a antimateriei (Praf de stele). Dar, cu o siguranță aproape la fel de generoasă, „supravieţuirea” imaginativă e cea care nu îi permite autoarei să lase loc capriciilor (Amintiri), vizîndu-și de fiecare dată propria renaștere vegetativă: fie într-un text prozodic, o piesă dramatică, o expoziţie personală de pictură ori, de ce nu?,o sesiune de comunicări ştiinţifice. Așa cum decurge din paronimia fericită a limbii române, Viorica Hagianu e binecuvîntată să își scrie propria hagiografie ontologică!”
(Igor Ursenco)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu