Referinţă

„Poezia Vioricăi Hagianu poate fi percepută precum retorticele distilări ale stărilor sufletului, veşnicul crucificat în piroanele de argint ale palmelor îngheţate de emoţie. Acest îndelungat şi, uneori, mortificator proces de anamneză, transmite în opalescentele-i cupe îmbrăcate în mir: angoase, nelinişti ori turbulenţe ale firii, străfulgerate de incertitudini. Cu modestie şi fără echivoc, Viorica Hagianu se dovedeşte a fi arhitectul unei lirici cu o evidentă „textură” existenţialistă. Privind cu detaşare limitele existenţialului, de la înălţimea corpului eteric - rezonant cu energiile universale - poeta îşi acceptă condiţia, prezumtiva sa capacitate de a iubi şi de a fi iubită, fără aplecare spre frivol, fără urmă de regres emoţional. Cu un limbaj simplu, dar cu o simbolistică deductibilă, se poate observa în lirica sa, o evidentă viziune plastică asupra versului, parcurgând siajul „pânzei” poetice ca pe un întreg cromatic: de la tuşa fină (suplă, elegantă, abia perceptibilă), la tuşa grosieră (nefinisată, brută, nevrotică, precum o construcţie în alto-relief). Lirica Vioricăi Hagianu este purtătoare de sinestezie, combinând vibraţii, muzici, culoare, fiind uneori ludică, alteori reverberând tonalităţi grave - aproape de însingurările eului său poetic. Multe dintre construcţiile sale lirice sunt pasteluri certe , combinând imaginile vizuale, cu cele tactile, ancorând poezia în real şi conferindu-i un ridicat grad de concreteţe. Per ansamblu, o diversitate lirică - prin versificaţie, transcedere a sensurilor, afectivitate şi retorică – ce capătă contur, ce accede spre forme noi de exprimare ale statusului spiritual, croindu-şi calea sigură spre desăvârşirea eului său poetic.” (Gheorghe Stroia)