Referinţe

“Viorica Hagianu face ceea ce face orice poet: privește. Privește cerul, copacii, florile, oamenii, animalele și alte amprente ale divinității. Privirea sa - ca și a oricărui poet - devine poezie în momentul în care între obiectul privit și privire se creează o relație, o comunicare intrinsecă, o taină proprie, originală. Scrisul e doar una dintre formele în care își toarnă plasma sentimental-cerebrală... nici pe departe singura, dar cea mai ușor descifrabilă dintre reacțiile posibile.
Poezia Vioricăi Hagianu e una matură: coerentă, educată, concluzivă - cu voci interne ce transmit mesaje credibile, cu metafore gingaș domesticite, cu tușe interesante și aducătoare de liniște.
Poetul scrie pentru a-și vindeca umorile produse de accentuata sa privire asupra amprentelor divinității. Umorile sale sunt și ale noatre... ale oricărui cititor - în cea mai exhausivă accepțiune a acestei ultraîncăpătoare activități. De aceea vindecă - în aceeași măsură în care se vindecă.” (Lucian Valeriu)