Limba vie
Când îţi
citesc cuvintele mi se înnoadă limba în gură
aşa deranj
faci printre litere
când te
privesc mă apucă ameţeala
urâţenia are
mereu un impact devastator asupra mea
până mă
recompun
rostesc o
rugăciune
mă
regenerează
după
limbajul uzat folosit de majoritatea
minoritatea
se străduieşte să inventeze o limbă nouă
la început
conservam limbajul cu grijă
ca borcanele
de murături din cămara pentru iarnă
apoi am
constatat că vorbeam singură
nimeni nu mă
înţelegea
cumva
inconştient
am trecut la
limbajul urban, suburban, pe alocuri rural
tehnico-ştiinţific,
exoterico-filosofic, intensiv religios
cazon
cu iz de sală
chirurgicală, bloc operator
cazarmă, penitenciar
dominat (parcă)
de o gramatică
cu metastaze
(urăsc cuvântul
parcă, nu-l folosesc niciodată, dar am văzut că un celebru, îi tot dădea cu parcă
într-o poezie, aşa că, parcă să fie... câştigătorul zilei)
după tot periplul
acesta lingvistic
am rămas parţial
agramată şi aproape mută
chiar şi aşa
am văzut că ştiu
prea multe cuvinte
majoritatea contemporanilor
mei folosesc foarte puţine sunete articulate
pentru comunicare
se ajută de mâini, picioare, haine, maşini, arme
scuipă, muşcă,
înjură, lovesc, scrâşnesc
limba vie a evoluat
comunicarea a involuat
se mai sclifosesc
unii pe limba lor
dar se înţeleg
numai între ei
la mine în oraş
nu-i înţelege nimeni
mă trezesc că-i
explic lui Andrei cum funcţionează neuronii
şi ajung să scriu
două cărţi, una despre creier, alta despre evoluţia omului
vă recomand să
vă liniştiţi
nu sunt scrise
în limba vie, nici în cea moartă
dar sigur
cumva
o să înţelegeţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu