din noul meu volum Un pustiu de bine
Viermele neobosit
Chiar dacă energia
întunecată înghite lumina
viermele
neobosit văzut de sfinţi
ca o gaură
neagră
încarcerează
materia
după un cod
necunoscut
cu legi
înţelese doar de întuneric
întunericul
nemaivăzut
invizibil
mereu
prezent
chiar dacă
un imbecil confundă durerea cu frica
şi moartea
cu caterinca
pentru o
vreme
pământul
continuă să ţopăie fericit pe orbită
scăpat din
îmbrăţişarea pătimaşă a lunii
îndepărtată
cu forţa
obligată să
nu mai viseze cu tâmpla
pe miezul de
fier
chiar dacă
ne-am construit o vilă
două
nouă
într-un
cartier rezidenţial
universul se
dilată
fără să ne întrebe
şi fără să respecte planul urbanistic
întunericul
se aşterne peste galaxii
Calea Lactee
abia mai vede ochii vecinei Andromeda
împinsă spre
galaxiile vecine
de gaura neagră
viermele
neobosit
greu, negru,
dens
fără timp şi
spaţiu
fără atomi
doar
întuneric
lacom
mestecă şi
ultimele rămăşiţe ale luminii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu